În data de 7 noiembrie 2026, a avut loc Adunarea Generală Ordinară de Alegeri a Federației Române de Wushu Kungfu (FRWK), în cadrul căreia a fost aleasă echipa de conducere pentru următorul mandat.
Federația numără în prezent 47 de cluburi afiliate, dintre care 37 de membri afiliați definitiv, cu drept de vot. La Adunarea Generală au participat reprezentanții a 34 de cluburi, demonstrând interesul și implicarea comunității wushu kungfu în viitorul federației.
În urma procesului electoral, noua componență a Comitetului Director este următoarea:
Președinte:
- Petru Grindeanu
Vicepreședinți:
- Cristian Traian Mihai
- Silviu-Ștefăniță Obeanu
Secretar general:
- Horațiu Constantin Bîrleanu
Membri:
- Sonia Grindeanu
- Constantin Vasilescu
- Mihai Șerbănescu
- Florin Gurbănescu
- Florin Ioana
Mesajul președintelui, Petru Grindeanu:
„Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată, pentru susținere și, mai ales, pentru prietenia și colaborarea care ne-au unit de-a lungul timpului.
Îmi doresc să continuăm împreună, cu aceeași determinare, dar și cu idei noi, inițiative valoroase și proiecte concrete, care să contribuie la dezvoltarea și consolidarea wushu kungfu-ului românesc.
Am convingerea că echipa aleasă, prin experiența, implicarea și competențele fiecărui membru, va confirma încrederea primită prin rezultate și realizări în beneficiul întregii noastre comunități.
Împreună, pentru viitorul wushu kungfu-ului românesc!”
Federația Română de Wushu Kungfu mulțumește tuturor cluburilor participante pentru implicare și pentru exercitarea democratică a dreptului de vot.
Noua conducere își va prelua oficial atribuțiile după finalizarea formalităților juridice necesare. Până la încheierea acestora, activitatea de conducere a federației va continua să fie asigurată de Comitetul Director aflat în prezent în funcție.
